O expoziție cu lucrări semnate de Andreea Săsăran
„Simbioza lumilor vegetale și animale este pe cât de apropiată pentru simțurile umane, pe atât de importantă pentru viața noastră pe planeta pe care o locuim. Pornind de la această fascinație s-a născut proiectul ecoSFera, un proiect în lucru de mulți ani, care conține o arhivă de fotografii și filmãri cu și despre natură. EcoSFera este un proces continuu, datorat sentimentelor profunde invocate de păduri, copaci, frunze, ape, roci și multiplele viețuitoare din acest ecosistem.
Titlul se inspiră din oekos, care se traduce în casă, SF abrevierea de la science-fiction și ecosfera – *sistemul ecologic închis al unei planete în care are loc o interacțiune continuă a diferitelor forme de materie și energie (*sursă:wikipedia).
Despre natură se spun și se simt multe, se vorbește despre geometrie sacră și apartenența noastră intrinsecă la mediul înconjurător. Imortalizarea unor specii și momente care evocă SF-ul pe care câteodată îl simțim, atunci când ne lăsăm învăluiți de formele naturii este baza acestui proiect.
Expoziția colecției de fotografii ecoSFera reunește o parte din fotografiile proiectului în diverse panotări într-un cadru natural. Acest demers vine din nevoia subiectivă de a arăta frăția și suroritatea în care trăim cu mediul nostru, arătând atât asemănările, cât și extraterestrul regăsit în formele dobândite de către mediul vegetal.
Planul de creație pentru această intervenție a fost unul colaborativ, îi implică pe invitații în proiect: Alex Iliescu, Alin Rotariu, Attila Wenczel.
Mediul expozițional alternativ, anume o grădină urbană – Grădinescu – Greenfeel, susține ideea importanței mediului înconjurător.”
Timișoara, septembrie 2024, Andreea Săsăran
Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.