Cuprins


Program 25-26 iulie 2026

🏕️ Vineri, 24 iulie — opțional

Campare pe cont propriu pentru cine dorește.

🗓️ Sâmbătă, 25 iulie 2026

09:00 – Sosire & înregistrare participanți
09:30 – Deschidere oficială & prezentarea proiectelor și echipelor
10:00 – Sesiune la stup cu Lucian Avramescu 🐝
11:00 – Hackathon Sprint 1
13:00 – Prânz & pauză în grădină
14:00 – Hackathon Sprint 2
17:00 – Check-in intermediar — prezentări de 3 minute per echipă
17:30 – Degustare miere și produse apicole cu Lucian Avramescu 🍯
19:00 – Gustare de seară
20:30 – Foc de tabără 🔥
22:30 – Timp liber / relaxare

🗓️ Duminică, 26 iulie 2026

09:00 – Trezire & mic dejun (pentru cei care au campal la cort) ☕
10:00 – Hackathon Sprint final
12:00 – Prezentări finale — fiecare echipă prezintă ce a construit
13:00 – Jurizare & feedback mentori
13:30 – Strângere corturi & închidere
14:00 – La revedere & drum bun! 👋


Ce construim împreună?

Fiecare echipă lucrează pe unul dintre proiectele de mai jos. Fiecare proiect are un nivel de bază pe care oricine îl poate atinge în weekend, și niveluri avansate pentru cei care vor să meargă mai departe.


🌡️ Stație meteo și măsurare poluare

Pentru copii

Albinele sunt foarte sensibile la ce se întâmplă în aer — dacă e prea cald, prea umed sau dacă aerul e poluat, ele simt primele și își schimbă comportamentul. Noi vrem să construim o mică stație care să măsoare temperatura, umiditatea și calitatea aerului chiar lângă stupii noștri. Astfel, calculatorul ne va spune în timp real dacă albinele au condiții bune de muncă sau dacă ceva nu e în regulă — ca un termometru și detector de aer pentru prietenii noștri zburători! 🌡️🌿

Pentru mentori — etapizare

Faza 1 (demo de bază): Nod ESP32 cu senzor DHT11 pentru temperatură și umiditate, care trimite datele la un backend simplu și le afișează în timp real pe un grafic (Grafana sau Serial Monitor). Funcțional în 2-3 ore.

Faza 2: Adăugarea unui senzor de lumină BH1750 pentru măsurarea intensității luminoase și corelarea cu activitatea albinelor. Datele se integrează în același backend ca un nou flux de informații.

Faza 3 (stretch): Adăugarea unui senzor de calitate a aerului (particule PM2.5/PM10) și publicarea datelor pe platforme publice de monitoring (Sensor.Community, openSenseMap). Stația devine parte dintr-o rețea civică de monitorizare a aerului urban.


📷 Sistem video de observare a stupului

Pentru copii

Albinele sunt harnice și au multe secrete, dar de fiecare dată când deschidem stupul ca să ne uităm, le deranjăm și le stricăm treaba. Așa că vrem să construim un fel de „ochi și termometru robotic” care stă lângă stup și ne spune ce se întâmplă înăuntru — cât e de cald, câte albine ies la muncă și, poate, chiar să le filmăm — fără să le deranjăm deloc. E ca și cum am spiona albinele pe furiș, ca prietenii lor, ca să învățăm de la ele. 🐝📷

Pentru mentori — etapizare

Faza 1 (demo de bază): Nod ESP32 cu senzor de temperatură/umiditate DHT11 care trimite date la un backend, cu grafic live (Grafana). Funcțional în 2-3 ore, demo complet de sine stătător.

Faza 2: Pe același nod se adaugă o barieră IR la urdiniș pentru numărat intrări/ieșiri, integrată în același backend ca un nou tip de date. Echipa are acum două fluxuri de date corelate: temperatură + trafic albine.

Faza 3 (stretch): Modul separat cu cameră NoIR + iluminare IR pentru captură video și identificarea mătcii — pipeline distinct, declarat explicit ca „future work”. Astfel echipa are întotdeauna ceva de arătat, indiferent cât de departe ajunge.


⚖️ Cântar apicol

Pentru copii

Știați că un stup plin de miere poate cântări și 50 de kilograme? Apicultorii pricepuți știu că dacă un stup devine mai greu zi de zi, înseamnă că albinele culeg mult și totul merge bine — și invers, dacă scade brusc în greutate, ceva nu e în regulă. Vrem să construim un cântar inteligent pe care să punem stupul, care să ne trimită automat pe telefon cât cântărește în fiecare zi. Astfel, Lucian poate urmări stupii de acasă, fără să-i deranjeze! ⚖️📱

Pentru mentori — etapizare

Faza 1 (demo de bază): Același nod ESP32 ca la proiectele anterioare, conectat la celule de sarcină (load cells) prin modul HX711. Calibrare și citire greutate în timp real afișată pe Serial Monitor sau ecran OLED. Demo funcțional în 2-3 ore.

Faza 2: Trimiterea datelor de greutate la același backend Grafana folosit de celelalte echipe. Corelarea greutății cu temperatura și traficul de la urdiniș pentru o imagine completă a sănătății stupului.

Faza 3 (stretch): Alertare automată prin notificare (Telegram bot sau email) când greutatea scade brusc sau depășește un prag — sistem de alarmă timpurie pentru apicultor. Integrare opțională cu Home Assistant.


🪵 Coșniță tradițională la Muzeul Satului Bănățean

Pentru copii

Înainte să existe stupii moderni din lemn pe care îi vedem azi la GreenFeel, oamenii creșteau albinele în coșnițe — niște coșuri rotunde, împletite din nuiele și acoperite cu lut, exact ca cele pe care bunicii noștri le mai țin minte. Albinele iubeau aceste adăposturi calde și naturale! Noi am reparat o coșniță tradițională veche și vrem să o repopulăm cu o familie de albine — și apoi să o ducem la Muzeul Satului Bănățean, ca să poată vedea toți vizitatorii cum trăiau albinele pe vremuri. Va fi ca o capsulă a timpului, vie și bâzâitoare! 🐝🏺

Pentru mentori — etapizare

Faza 1 (weekend): Inspecția și repararea coșniței — verificarea structurii, consolidarea împletiturii de nuiele, aplicarea unui strat nou de lut amestecat cu paie pentru izolație termică. Activitate manuală accesibilă tuturor vârstelor, ghidată de Lucian Avramescu.

Faza 2: Pregătirea coșniței pentru populare — instalarea unui fagure de pornire și a unui roi mic sau a unui pachet de albine. Discuție despre diferențele de comportament ale albinelor în coșniță față de stupul modern Langstroth.

Faza 3 (după eveniment): Transportul coșniței populate la Muzeul Satului Bănățean și instalarea ei într-un loc adecvat pentru expunere și supraviețuire peste vară. Coordonare cu echipa muzeului pentru panouri informative și ghidaj pentru vizitatori.


🐝 Observare stup de bondari

Pentru copii

Bondarii sunt frații mai mari și mai pufoși ai albinelor — și la fel de importanți pentru grădina noastră! Spre deosebire de albine, ei trăiesc în familii mici, chiar sub pământ sau în cuiburi mici de paie. Vrem să construim un adăpost special pentru bondari și să ne gândim împreună cum să-i urmărim: ce mănâncă, când ies, cât de mare e familia lor. E ca și cum am construi un mic hotel cu camere de supraveghere pentru cei mai pufosi prieteni ai noștri! 🐾🌸

Pentru mentori — etapizare

Faza 1 (weekend): Documentarea și gândirea necesarului de observare — ce parametri sunt relevanți pentru un stup de bondari (temperatură, umiditate, trafic la intrare, greutate), ce senzori din inventarul disponibil se pot reutiliza de la celelalte proiecte și cum ar arăta o instalare minimă neinvazivă.

Faza 2: Construirea unui prototip de adăpost pentru bondari (cutie de lemn cu intrare îngustă, material de cuibărit din paie sau mușchi) și instalarea unui prim senzor de temperatură/umiditate în interior, conectat la același backend ca celelalte proiecte.

Faza 3 (stretch): Adaptarea barierei IR de la proiectul de sistem video pentru numărat intrări/ieșiri la stuful de bondari. Compararea datelor de trafic dintre albine și bondari ca experiment de biodiversitate urbană comparată.


🔧 Inventar disponibil

Componentele de mai jos sunt disponibile la eveniment și pot fi folosite de toate echipele. Multe au rămas de la prima ediție BeeGreen.

Modul principal

📦 ESP32-CAM MB Type-C cu cameră OV3660 3MP și programator integrat — 1 bucată rămasă de la BeeGreen v1. Folosit în principal pentru proiectul de sistem video, dar poate rula și senzori.

Senzori Faza 1 — Temperatură și umiditate

🌡️ Modul senzor temperatură și umiditate digital DHT11 — mai multe bucăți rămase de la BeeGreen v1. Folosit în faza 1 la stația meteo, sistemul video și cântarul apicol.

Senzori Faza 2 — Barieră IR (numărat albine)

🔦 Kit modul IR HX1838 pentru Arduino — folosit ca barieră la urdiniș pentru numărat intrări/ieșiri la sistemul video și stuful de bondari.

Senzori Faza 3 — Iluminare IR și lumină

💡 Set 10x LED 5mm roșu — iluminare IR pentru camera NoIR în condiții de lumină scăzută.

☀️ Senzor de lumină digital GY-302 BH1750 I2C — măsurarea intensității luminoase pentru corelarea cu activitatea albinelor la stația meteo.


Vrei să participi?

Locurile sunt limitate. Înscrie-te acum!

📍 GreenFeel, strada Păstorilor 20, cartierul Ronaț, Timișoara — Vezi pe hartă
📅 Sâmbătă – Duminică, 25-26 iulie 2026
⏰ Începând cu ora 09:00


Parteneri & finanțatori

Proiectul face parte din „Permacultură Vie: grădini urbane pentru polenizatori și biodiversitate”, finanțat prin programul Spații Verzi, susținut de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Similar Posts